Pentru majoritatea oamenilor NLP înseamnă o suită de tehnici pentru a modifica și îmbunătăți capacitățile de autocontrol emoțional, de recadrare (schimbare a semnificației unui eveniment), de setare a obiectivelor sau de reimprinting emoțional (adăugăm resurse) - lucruri care conduc la o schimbare a stării emoționale fundamentale, adică oamenii încep să se simtă mai bine, să aibă experiențe pozitive, să reușească acolo unde până acum aveau eșecuri, să depășească provocări și obstacole mai ușor (cu mai puțin efort, în mai puțin timp).
Aceste îmbunătățiri de abilități (capacități) se bazează pe componenta lingvistică a NLP-ului. Folosim limbajul extern sau intern ca să obținem schimbări la nivelul strategiilor mentale, la nivelul convingerilor, ceea ce conduce la schimbări care se propagă până la nivelul identității într-o direcție ascendentă sau până la nivelul comportamentelor în direcția opusă (acționând apoi până la nivelul mediului și provocând schimbări).
În cursurile NLP, până la acest nivel, am explicat succint utilizarea lingvisticii (atunci când folosești recadrare, când folosești meta-model, când folosești inducția transelor și chiar când folosești modificarea submodalităților).
Însă nu am intrat în detalii care să explice “de ce” funcționează lingvistica pentru a permite aceste rezultate. Oamenii observă rezultatele și consideră eronat că au înțeles și cum le-au atins. Este ca atunci când respecți rețeta unei prăjituri și reușești să obții rezultatul dorit. Pentru unii este suficient că au atins rezultatul. Știu ce să facă ca să obțină rezultatul acela, dar nu înțeleg ce au făcut ci doar “știu” ce au făcut.
Există o diferență uriașă între “a ști” și “a înțelege”, ca între “a observa” și “a înțelege” ceea ce observi.
Voi intra în detalii pornind de la fundație. De la cum creierul nostru reușește să construiască limbajul și trecem prin modul în care limbajul a sculptat neurologia noastră, a făcut să fim oameni conștienți.
Apoi o să vorbim despre structura cortexului, nu la nivel de experți (nu sunt medic sau expert în acest domeniu) ci ca să înțelegem mai profund funcționarea psihicului.
Adică, intrăm în detalii despre legătura dintre creier și psihologie, nu într-un limbaj biologic specializat, ci într-un limbaj simplu și accesibil, ca să înțelegi cum funcționează Programarea Neuro-Lingvistică cu adevărat.
Vei primi detalii atât despre psihologia implicată în NLP, cât și despre cele două componente cheie (neurologia despre care nu se vorbește prea mult în cursurile NLP, cât și despre lingvistică – care se folosește dar nu se explică cum funcționează cu adevărat):
Dacă deja te-ai obișnuit cu mine ai văzut că nu dau pe dinafară de extrovertit ce sunt, ci din contră, sunt un introvertit care preferă să tacă și să stea într-un colț. Dar, din colțul meu în care mă ascund, văd lucrurile pe care alții nu le văd.
Și durerea mea cea mai mare e când văd oameni care nu reușesc să aibă rezultate folosind NLP pentru că le lipsesc noțiuni de finețe. Poate că sunt eu prea idealist, poate că nu toată lumea trebuie să despice firul în patru, poate că pentru unii e suficient că știu câteva noțiuni și tehnici NLP și nu vor mai mult.
Cursul acesta îl fac pentru că vreau să las o moștenire. Din colțul meu de introvertit văd oameni care vorbesc despre NLP dar când e să aplice, aplică fără să înțeleagă.
În fiecare tehnică NLP sunt mai multe niveluri de utilizare. Poți să aplici fără să cunoști cum funcționează, dar nu vei putea înțelege ce se întâmplă când ceva nu merge cum trebuie, când ai de adaptat metodele.
Sau poți să înțelegi cum funcționează “mașinăria” psihicului tău, cum funcționează tehnica la nivel psihologic.
Majoritatea oamenilor nu înțeleg decât superficial cum funcționează psihicul lor. Deși mulți resping gândirea magică, se bazează tot pe principii ale acestui tip de gândire.
Când oamenii aplică, să zicem, modificarea de submodalități sau aplică Linia Timpului dar nu înțeleg cum sunt codate în memorie amintirile lor traumatice tehnicile nu vor reuși să producă decât 10% din efectele pe care le-ar putea produce.
Dacă folosești ancora ar trebui să înțelegi cum funcționează la nivel neurologic impulsul nervos ca să îți poți explica mai bine de ce uneori funcționează puternic o ancoră, alteori nu funcționează la unii oameni.
Sau să înțelegi că limbajul poate să producă schimbări în oameni doar atunci când îl poți folosi ca să extragi simbolurile și metaforele din inconștient, nu doar ca să transmiți informații. Dar pentru asta e nevoie să înțelegi ce sunt acele simboluri, nu doar care sunt ele.
Spune-mi dacă exagerez sau nu. Pentru că uneori cred că sunt singurul nebun care s-a născut “tocilar” și mă simt câteodată ca și când ar trebui să renunț la a preda la un nivel de detaliu atât de avansat. Mă întreb dacă nu cumva oamenii mai au nevoie să cunoască cu adevărat sau tot mai mulți își pierd această nevoie.
Mă întreb, în clipele mele când devin filozof, încotro ne îndreptăm ca civilizație dacă lăsăm treptat funcția gândirii în seama inteligențelor artificiale și a internetului iar noi rămânem doar niște simple “drone” umane care evită orice efort intelectual.
Scopul acestui curs este să te ia de la nivelul de amator în NLP și să te ajute să devii expert. Pentru asta va trebui să îți dau noțiuni despre psihologie (gânduri și emoții), despre cum se structurează identitatea și personalitatea, despre neurologie, despre psiholingvistică, despre psihocibernetică (doar cât să înțelegi sistemul de biofeedback), despre neuroștiințe (electromagnetismul creierului, neurotransmițători, etc).
Știu că pare complex însă cum nu sunt nici medic, nici biolog voi explica acești termeni cât se poate de simplu, în așa fel încât să îi utilizam cu toții în NLP.
Pentru că e un curs de nivel mai mult decât avansat, necesită mai mult timp ca să explic fără să trec peste elemente importante (din păcate încă las unele elemente în afara acestui curs).
Am împărțit cursul în felul următor:
Citește cu atenție pentru că sunt concepte care depășesc dezvoltarea personala de tip “Self Help”. Cine parcurge acest curs are posibilitatea să lucreze cu sine însuși sau cu alte persoane în deplină siguranță că înțelege structura internă a psihicului.
Scopul cursului este să îți aducă completări la modelul minții (creat de Robert Dilts și folosit în NLP), integrandu-l într-un model mai amplu, anume modelul psihic complet.
De asemenea, voi renunța la modul simplificat de prezentare și o sa observi un mod de prezentare în care voi pune accent pe detalii din psihologie și neuroștiințe.
Este Master Trainer NLP, acreditat de Asociația Europeană de NLP și Asociația Română de NLP.
Fondatorul celui mai cunoscut Blog de NLP din țară (www.nlpmania.ro
), autorul a scris sute de articole de dezvoltare personală.
A studiat NLP în țară și străinătate, direct cu fondatorul Programării Neuro-Lingvistice, Richard Bandler și cu echipa sa de traineri.
Marius este coach și trainer pentru generații de absolvenți de NLP, a format peste 1000 de oameni în NLP în ultimii ani.
Cofondator al Institutului de Cercetare și Dezvoltare a Excelenței, alături de alți autori și traineri de dezvoltare personală.
Coautor a multiple programe de dezvoltare personală: “Psihologia Relației de Cuplu”; “Workshop de Vindecare”; “Călătoria Eroului”; “Tehnici rapide de meditație”.
După fiecare modul avem câte un webinar Bonus de aproximativ 1 - 1.5 ore. În acel webinar o să primești detalii suplimentare despre tehnici concrete de lucru, despre studii de caz, voi răspunde la întrebări și, în limita timpului, vom face demonstrații LIVE.
Oamenii au fost fascinați de descoperirile făcute de genii dar nu s-au preocupat prea mult despre “cum” gândeau acești oameni de au ajuns la acele descoperiri.
În acest curs vreau să îți aduc ceea ce am învățat de la Robert Dilts și ulterior am modelat și am aplicat în propria mea viață.Cursul Alchimia Modelării Geniilor este descrierea modului în care am folosit modelarea de mai bine de 30 de ani, de când am aflat prima dată de această tehnică de la Anthony Robbins și am crezut că este magie.
În cele 3 module de modelare a gândirii geniilor te voi trece prin metode folosite de Jung, Bandler, Erickson, Dilts, Robbins dar voi adăuga inclusiv ceea ce am descoperit eu prin încercare și eroare în acești 30 de ani de când studiez acest domeniu al modelării.
Mai exact, îți pun la dispoziție strategia de gândire orientată spre progres și cercetare a lui Aristotel; Strategia de a crea emoție și motivație prin povești a lui Stephen Denning (fost director al Băncii Mondiale); strategia de creativitate a lui Walt Disney; Strategia de negociere a lui Sun Tzu; Strategia pentru gândire critică a lui Doyle (creatorul lui Sherlock Holmes); Strategia de gândire laterală a lui De Bono; Strategia de gândire autoorganizata a lui Mozart.
Acest curs încă îl am în lucru, nu am finalizat toate detaliile dar o să înceapă în primăvara-vara 2026 iar tu ai acces complet gratuit (în loc să achiți un preț de 3-400 Euro).
Cursul Alchimia Modelării Geniilor este valoros pentru oricine studiază NLP pentru că se bazează pe o metodă de analiză de strategii pe care o vei învăța și exersa în curs, fără a avea acces direct la autorul strategiei. Vei învăța cum să analizezi “de la distanță” gândirea unui om pentru a-i dezvălui strategiile de succes.
Deja NLP Deep Structure + Alchimia Modelării Geniilor aduna la un loc 5 module și încă 3 despre modelare avansată.
Cred că e deja prea mult pentru majoritatea oamenilor. Dar nu pot să nu pun măcar în lista ce alte lucruri valoroase am învățat și nu le-am adăugat în acest curs.
Îmi dau seama că nu reușesc în doar 5 module să explic tot ceea ce am învățat despre nivelul avansat al NLP-ului în toți acești 30 de ani de când îl studiez.
Am scris până acum 3 variante ale acestui curs pe care l-ai văzut descris mai sus. Și am lăsat pe dinafară o mulțime de concepte pe care nu am spațiu (și timp) să le mai introduc în acest curs.
Dacă ești curios de ceea ce urmează după NLP Deep Structure, îți las aici doar câteva idei, fără să fie o formă finală a unui posibil (nu e sigur) curs NLP Deep Structure 2.
Majoritatea acestor tehnici implică cel puțin 2 zile de explicații și antrenament, așa că ar fi necesar să fie făcute ori sub forma unei tabere ori să le organizez foarte condensat online, cu grupuri medii spre mici.
Am împărțit cele 8 module în 3 straturi succesive:
1. Primele 2 module sunt pentru explorarea și întărirea structurii cognitive, a minții raționale
2. Următoarele 2 module sunt pentru echilibrarea și vindecarea profunzimilor emoționale
3. Ultimele 4 module sunt despre explorarea spirituală, despre cunoașterea de sine autentică
Cele care îmi stau cel mai aproape de suflet și am fost nevoit să le las deoparte sunt următoarele:
Cam așa ar arata continuarea de la NLP Deep Structure, dar încă nu stiu daca o să îl fac. Conține mai ales tehnici NLP și terapeutice complete, dar pentru care e necesar să ai un pic de experiență cu NLP înainte.