Într-o dimineață, în timp ce mergeam pe o cărare care mă ducea direct la servici, am văzut mergând lângă mine, un însoțitor de drum, cel puțin neobișnuit, un înger, atât de real cât eram și eu de real în acel moment.
Îi străluceau aripile în lumina soarelui abia răsărit și i-am dat bună dimineața, bucuros de acea întâlnire.
Luni de zile am mers împreună pe același drum. Mă însoțea în fiecare dimineață și deabia așteptam să îl găsesc pe cărare. Până când, într-o zi când mă grăbeam mai tare, am trecut pe lângă un zid și pentru câteva secunde nu mi-am mai văzut prietenul lângă mine.
Trecuse prin zidul pe care eu l-am ocolit și a ajuns iar în dreapta mea. Atunci un gând trist mi-a venit în minte:
”Tu nu ești real, din moment ce ai putut să treci prin zid.”
Ca și cum îmi auzea gândurile, îngerul a zâmbit și i-am simțit vocea în inima mea:
”Dragul meu, am putut să trec prin acel zid tocmai pentru ca el nu este real”.
Zidurile din mintea noastră nu ne lasă să vedem ce este real și ce este doar percepția noastră despre realitate, harta noastră mentală.
De aici își începe misiunea NLP Quantic (NLPQ), după ce deja ai curățat și ai stabilizat harta ta mentală prin NLP Practitioner / NLP Revolution și NLP Master / NLP Advanced.
NLP Quantic te ghidează să accesezi lumea misterioasă a subconștientului universal, acel câmp comun de conștiință unde suntem conectați cu toții, acolo unde se petrec miraculoasele fenomene ale creativității, ale intuiției și genialității.
Uneltele din curs îți dau acces la subconștientul colectiv ca să explorezi interiorul acelei dimensiuni precum un călător într-o lume exotică și misterioasă, plină de provocări și de comori.
Zona aceasta misterioasă a lumii noastre e la îndemâna fiecărui om, dar doar puțini au acces la ea, pentru că ai nevoie să te ghidez să intri prima dată în acest spațiu mistic al subconștientului colectiv.
Acolo unde psihologia se împletește cu magia, unde misterul face parte din realitate, întâlnești scopul pentru care tu ai ales să trăiești această viață.
Te regăsești pe tine, te reîntorci cu adevărat acasă, în acel sentiment că ești copilul întregului univers și că întreg universul te poartă cu grijă și iubire în inima sa infinită.
Nu îți promit decât că NLP Quantic este dincolo de așteptările tale. Îți aduc tehnici din școlile inițiatice orientale, pe care le-am căutat ani de zile și le-am descifrat cu greu, le-am “tradus” în limbaj NLP, după multe teste și probe prin care am trecut.
O să ai acces la exerciții care deblochează câmpurile energetice, la tehnici care îți activează energiile spirituale, la tehnici de meditație care îți deschid porți energetice spre alte dimensiuni supra-mentale.
În acea perioadă citeam des cărți despre meditație și într-o seară eram în grădina bunicilor, în casa în care am copilărit. Doar eu și întunericul din jur.
Era locul unde mă duceam să meditez când era liniște. Stăteam pe o piatră și mă uitam la stele până când mă lua somnul.
În seara aceea am făcut o metodă de meditație extrem de simplistă, pentru că nu prea știam multe metode pe atunci.
După 20 de minute de interiorizare, de căutare interioară, s-a întâmplat ceva ce m-a șocat. Dintr-o dată s-a făcut o liniște care a cuprins parcă întregul univers.
Știu că era noapte în jurul meu, dar eu percepeam totul ca înconjurat de lumină.
Acea liniște și lumină, la început o simțeam în jurul meu, dar după câteva minute, în care doar am observat ce se întâmplă, am simțit că acea liniște și lumină eram chiar eu.
A fost prima dată, dar nu ultima, când trăiam ceea ce citisem în cărțile despre spiritualitate.
Trăiam acea liniște și lumină cu toate simțurile mele. Era o experiență dincolo de orice logică și depășea orice îmi puteam imagina eu.
Fără să vreau mi-au dat lacrimile și am plâns fără să mă pot controla.
Eram inundat de un sentiment de iubire și fericire atât de puternic încât nu reușeam să îl stăpânesc, era ca un val uriaș care cădea peste mine și nu se mai oprea.
Aveam senzația că și dacă mor în acea secundă a meritat tot ceea ce trăisem în acel moment.
După minute pe care nu le-am putut număra, pentru că pierdusem noțiunea timpului, acea stare de conștiință expansionată a început să se dizolve ușor, ca un abur care se evapora.
Din acel moment au început căutările mele. Ani de zile am fost “colecționar” de metode de cunoaștere interioară. Am testat, am verificat, am greșit și am învățat ce funcționează și ce nu.
Tehnicile pe care le-am găsit erau majoritatea vechi sisteme de meditație și cunoaștere spirituală.
După toți acești ani de teste și verificări personale, am grupat metodele pe care le-am folosit sub numele de NLP Quantic ca să îl fac accesibil și ușor de explicat.
Cel mai important lucru pe care l-am obținut folosind tehnicile NLP Quantic a fost accesul la resursele profunde ale Eu-lui spiritual.
Asta s-a întâmplat după ce am folosit o perioadă de timp exercițiile de introducere și antrenament pentru meditații, apoi am folosit metoda de meditație pe care o vei afla în NLP Quantic.
În timp ce exersam accesul la Eu-l spiritual am fost “aruncat” afară din zona mea de confort și m-am confruntat cu cele mai negre răni emoționale pe care le țineam bine ascunse.
Fiecare frică existentă în subconștient a fost scoasă la suprafață.
Am vindecat atunci frica de abandon și frica că nu merit să fiu iubit și că nu sunt destul de bun încât să merit să fiu fericit.
Dacă în NLP Practitioner sau NLP Master lucrezi cu modificări asupra hărții tale mentale, în NLP Quantic te învăț cum să rescrii convingerile limitative dintr-o poziție Meta asupra hărții tale mentale.
În timpul meditației ești proiectat în afara hărții tale mentale, devii observator al propriilor convingeri, le observi ca și când sunt ceva exterior ție. Iar experiența aceasta este una kinestezică, trăind senzația de Meta față de propria hartă mentală.
Această poziție perceptuală îți permite să reconstruiești toată structura piramidei neuro-logice folosind intenția concentrată și nu dialogul mental.
Atunci când ai acces la metodele și principiile NLP Quantic îți activezi un rol îmbogățit cu viziunea spirituală asupra propriei vieți.
Percepția asupra exteriorului se modifică. Ai senzația că totul este conectat, nu doar gândești acest lucru, ci îl trăiești.
Am observat după un timp că pot intra ușor în subconștientul meu în zone de care nici nu știam că există și că puteam accesa subconștientul colectiv cu toate informațiile pe care cei din jur le consideră idei creative geniale.
Îți scriu mai jos ce conține fiecare dintre cele 5 module de NLP Quantic.
Fiind un curs experențial destul de intens, este posibil să schimb pe parcus din conținutul modulelor, pentru că mă voi adapta la fiecare din situațiile ce le vom întâlni.
Citește mai departe să afli ce conține fiecare modul și dacă ai întrebări scrie-mi pe email: contact@nlpmania.ro
Colegii mei îți scriu mai jos câteva cuvinte despre mine. I-am întrebat care e părerea lor despre mine după toți anii aceștia în care au stat alături de mine, ca o familie și i-am bătut la cap cu ce îi durea mai tare.
Hai să vedem ce spun ei despre Marius :)
Ce nu ți-au spus ei este că i-am enervat și i-am scuturat pe toți, până la lacrimi. I-am scos de fiecare dată din zona de confort a propriei lor gândiri. Până când a început să le placă să își depășească propriile limite.
Le-am atins rănile emoționale care dureau cel mai mult și le-am scos la suprafață. Pentru că numai așa puteau să le vindece. Chiar dacă voiau uneori să mă ”strângă de gât” au rămas lângă mine și le mulțumesc pentru acest lucru.
P.S. După testimonialele astea faine i-am întrebat cum de au fost așa drăguți și mi-au spus „Păi ne e dor de tine și te lăudăm ca să dai bine! Dar dacă vrei o să te și criticăm imediat!” :)
Un weekend pe lună ne vom vedea în direct, online. Începem primul modul de NLP Quantic în 26-27 iulie 2025. Apoi, tot online, vom face un Mastermind (webinar) după 1-2 săptămâni de la Modul.
O să primești la fiecare modul exerciții practice de făcut individual sau cu alte persoane. La Mastermind îți răspund la întrebări sau exersăm alte exerciții.
Experiența din online vreau să o facem cât mai profundă și cât mai aproape de cea din sală. O să folosim uneori fond sonor pentru unele exerciții sau tranșe așa că îți recomand să ai la îndemână o pereche de căști audio.
Îți trebuie o agendă și un pix pentru că urmează să îți notezi cele mai importante exerciții sau poate vei avea observații pe care dorești să le notezi.
După curs vei primi înregistrările webinariilor, dar cel mai sigur este să ai tu notat ce îți pare esențial.
Am rugămintea să menținem pe durata cursului o energie emoțională încărcată de acceptare și respect, de iubire și altruism, de dorință de cunoaștere și evoluție spirituală.
E important să îți faci înscrierea până în 01 iulie ca să ai acest preț (790€ în 5 rate de 158€). Plata trebuie să fie făcută până cel târziu 10 iulie pentru a beneficia de prețul redus.
Dacă optezi să plătești integral cursul, vei avea încă 10% DISCOUNT suplimentar, iar suma de plată integrală este de 711€. În total ai discount-uri de cca. 21% din tariful de curs.
Îți las aici datele fiecărui modul. Dar oricum vei avea în contul tău din platforma video toate înregistrările, dacă nu poți participa LIVE la modul.